Cum m-am transformat în Jennifer Lopez

Când eram mică, unul din jocurile mele favorite era să iau zdrobitorul de usturoi sau un spray de la mama și să cânt în fața oglinzii din dormitor. Ce public, ce scheme de dans făceam, câte octave atingeam…nu ați văzut așa ceva! Dacă mă întreba cineva ce vreau să devin când o să fiu mare, spuneam doctoriță, dar în sinea mea, mă vedeam numai pe scenă, cu pletele fluturând în bătaia ventilatoarelor, ridicată pe brațe de echipa de dansatori și aplaudată de publicul în delir.

20 de ani mai târziu, primesc provocarea de a intra în pielea lui Jennifer Lopez și simt imediat mirosul de joacă. Ce poate fi mai simpatic decât să visezi ca la 10 ani, când tu ești femeie în toată firea, cu copil și soț acasă?

Și pentru visatul ăsta, e nevoie de exercițiu, la urma-urmei, că altfel, îți pierzi din abilități.

Exercițiul ăsta s-a numit pentru mine “Transformări radicale”, by Jovskystudio & Talentivity.

Așa…Pentru că lucrez în televiziune, procesul ăsta de machiat/coafat/îmbrăcat, făcut de profesioniști, mi-e extrem de familiar, pentru că este ritualul prin care trec de fiecare dată înainte de un live sau un reportaj.

Din păcate, nu am timp sau stare să mă bucur cu adevărat de el, pentru că ori îmi pregătesc întrebările pentru interviu, ori incerc să îmi stăpânesc emoțiile.

De data asta, m-am bucurat de fiecare secundă de răsfăț pentru că rolul meu era…de a sta frumos și cam atât. 🙂 Am ajuns la prima oră la studioul lui Adrian Perjovschi din Floreasca, am facut cunostinta cu echipa, si a inceput transformarea. Fiecare membru al echipei lucra la cate ceva, in timp ce eu stateam cocotata pe un scaun si savuram un ceai ca o adevarata diva. In tot timpul asta, mi se puneau mese, gene, mi se faceau bucle, contouring, se aplica glitter pe unde nu te astepti, ce sa mai, exact ca la celebritatile alea mari de tot.

Adrian era atent la fiecare fir de păr, Dana Petrina, make-up artistul care a studiat în detaliu trăsăturile lui JLo, își folosea magia ca să mă aducă cât mai aproape de realitate, cameramanii se învârteau în jurul nostru, încercând să surprindă cât mai bine detaliile transformării.

Când și Lucy Faur, cea care s-a ocupat de styling, a intrat cu ținutele pe umeraș în studio, am simțit că gata, mai am un pic și încep concertul.

Vreo jumătate de zi a durat cu totul transformarea, și m-am simțit exact ca Cenușăreasa, când o pregătea zâna cea bună pentru noaptea balului.

La ședința foto ce a urmat, sub lentila lui Dacian Foldi (The Storyalist), mă simțeam deja atât de în pielea personajului, că îmi era și frică ca nu mai ies pana ma intorc acasa la sot, si il zapacesc pe crestinul ala cu vreo pretentie de diva de ma trimite la mama, la Buzau, urgent, nu de alta, dar nu știu unde stă mama lui J Lo, că m-aș duce la ea.

Începusem să cred pe bune că semăn cu Jennifer și găseam tot felul de puncte comune. Adică, pe bune, la urma-urmei, amândouă deținem câteva milioane: ea-de euro, eu-de lei(vechi), amândouă suntem căsătorite cu bărbați frumoși, bine, ea a fost căsătorită cu mai mulți, da’ nici la mine nu e timpul pierdut🤣🤣🤣

Glumesc, mie unul îmi ajunge până peste cap.😋

Ca și ea, am și eu voce, adică, bine, nu am mai exersat de mult, dar în clasa a 8-a, cântam în corul școlii, deci sigur ceva-ceva pot să fredonez și acum.

Nu mai spun că eu am chestii în plus față de ea, adică, na: eu am viză de America, ea viză de flotant în Popești-Leordeni sigur n-are!🤪

La sfârșitul zilei, așa cum se întâmplă de obicei, efectul magic a luat sfârșit, m-am urcat în bolidul meu Euro 4, și în vreo oră și jumătate am ajuns la mine acasă, da’ lasă, că și ăia din LA stau în trafic cu orele.

Și cum stăteam eu așa, la volan, aranjată ca de gală, mă gândeam ce ritm complet diferit de al nostru impune celebritatea de nivelul ăla, ce efort depun marile vedete ca să fie impecabile pentru publicul lor: câte ore de pregătire, câtă presiune și cât de puțin timp au pentru ele, să stea pur și simplu în niște haine comode de casă, tolănite pe canapea lângă ai lor dragi. Asemenea lucruri nu se obțin ușor. Pentru că ce au ele costă. Costă timp și energie. Și foarte multă muncă.

Și mi s-a încălzit tot corpul la gândul că în doar câteva minute eu aveam să mă bucur de câteva lucruri simple, care poate pentru ele sunt un lux, așa cum și pentru noi, multe din cele pe care le fac ele sunt de neatins.

Ce voiam să vă zic, totuși: să visezi cu ochii deschiși e printre cele mai frumoase lucruri, iar astăzi mi-am readus aminte acest lucru.