Oameni mari…

…Acum vreo lună, vorbeam cu cea mică despre îngrijorările ei. Oricât sunt ei de mici, intuiția și felul în care ne analizează pe noi, cei mari, care-i înconjurăm, le spun atunci când lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie.

Discuția a venit după ce amândouă ne-am îmbolnăvit de Covid, la spartul târgului, și o perioadă am stat izolate. Nu am făcut un capăt de țară din asta și am făcut tot posibilul să îi umplu timpul-atunci când nu avea ditamai febra- cu lucruri pe care le iubește: desene animate noi, pe care nu apucasem să le vedem împreună, am citit, ne-am jucat Monopoly în vârful patului, mă rog, ce poți face atunci când ești în izolare.

Am depășit perioada, ne-am întors la ale noastre și, într-o zi, în drum spre școală, mă lovește tirul de întrebări de pe scaunul din spate al mașinii: “Mami, dar cât mai durează?”, “Crezi că o să ne mai îmbolnăvim?”, “Când nu o să mai purtăm mască la școală?”, “O să mai apară și alte boli?”

Atunci m-am prins: se teme. Trebuia să tai de la rădăcină sentimentul ăsta. Mi-am început pledoaria.

I-am povestit că, indiferent de cum îi par lucrurile acum, trăim una dintre cele mai sigure perioade ale omenirii.

Că și în trecut au mai fost pandemii, dar spre deosebire de astăzi, când toți oamenii de știință ai lumii lucrează împreună pentru a stopa orice ar putea reprezenta un pericol pentru omenire, atunci nu existau variante, resurse, medicamente, pentru asta. Deci- bilă albă pentru vremurile în care trăim noi.

Că au existat multe războaie, dar oamenii s-au deșteptat între timp și și-au dat seama că doar trăind în pace putem prospera cu toții. Altă bilă albă pentru prezent.

Că au fost vremuri când exista sclavie, când femeile erau desconsiderate, când drumul în viață îți era trasat încă de la naștere, când nu aveai voie să îți ceri drepturile și că acum, există un echilibru și că fiecare putem pune umărul la a-l consolida. Că acum ea poate să decidă ce vrea să se facă atunci când va fi mare, că e liberă să viseze și că, singurul lucru la care trebuie să se gândească e cum, ce va decide ea să facă în viață, va schimba în și mai bine lumea. Iată, o altă bilă albă se alătură celorlalte.

Că, spre deosebire de trecut, cu toții ne-am dat seama cât de important e să protejăm Pământul și resursele lui, pentru că e singura noastră casă, și facem fiecare cât putem ca să ne putem bucura de natură noi și generațiile ce vor veni.

Că e lumea plină de oameni deștepți, de oameni care vor să facă bine, că evoluăm ca specie în fiecare moment pe Pământ. Și că, din punctul ăsta nu poate fi decât din ce în ce mai bine…că e lumea plină de oameni deștepți.

De 20 de zile…sunt mută. Și dezarmată. Mă uit naiv la ce am scris mai sus și aproape că îmi vine să îmi cer scuze pentru tot ce am zis.

Acum, facem pachete pentru refugiați, strângem fonduri pentru copiii lor, deschidem ușile caselor ca să-i ferim de război și privim cu îngrijorare viitorul.

Și totuși, speranța licăre…că doar e plin Pământul de oameni deștepți.