Dragostea e oarbă… și după căsătorie

După căsătorie, bărbații nu mai văd bine. Nu îmi dau seama dacă e un virus care se ia de pe verighetă sau un blestem de la foste iubiri neîmpărtășite, dar e clar că le cresc galopant dioptriile.

La noi în familie nu există zi în care Fodor să nu strige ca din gură de șarpe, din vreun ungher îndepărtat al casei: “Țuca, mi-ai văzut blugii ăia bleumarin, cu etichetă puțin ruptă?” sau “Mami, nu găsesc șapca aia verde” ori “Pichi, vezi tu pe lângă tine telecomanda?”, și neapărat “Iubire, ai pus tu undeva tricoul ăla pe care l-am purtat ieri? Nu îl văd!”

…Și astea sunt doar câteva exemple.

Problema cea mai mare e că, de fiecare dată, lucrurile se află fix în fața lui.  La doar câțiva centimetri.

E, închipuiți-vă șoc și groază pe mine când constat treaba asta. Cu toate astea, gestionez situația cu calm: mă schimb la față, îmi crește pulsul, strâng din maxilar, rânjesc fermecător și întind mâna către obiectul ce se ascunsese mișelește de soțul iubit: “…Ăsta?”

El nici nu observă că i-a trecut glonțul șuierând pe lângă ureche și răspunde bucuros ca un copil: “Da, ăsta! Mamă,cât l-am căutat, nu l-am văzut!”

Mă resemnez. Asta e! Nu vede! Nu putea să le aibă pe toate! Frumos, destept, talentat, dar chior ca mamaia lu’ mamaie!

Cu toate astea, cred că ține și de așezarea planetelor, sau ceva, treaba asta a lui cu vederea. Pentru că nu îmi explic cum remarcă vizual aproape instantaneu orice zgârietură nouă pe mașină după ce o conduc/parchez eu.

Și nu vă mai spun cum remarcă verbal…

Ca să nu mai zic că atunci când e cu gașca de frățiori, remarcă admirativ o pereche de glezne subțiri, un decolteu generos sau un posterior bine lucrat la sala aproape imediat ce apare la orizont. Deci ceva-ceva întrezărește el. Sau poate se cumulează vederea de la toți, ca la punctele de fidelitate. Sau are probleme cu ochii numai la apropiere și la distanță e șoim.

Mă rog, să revenim la subiectul inițial.

Mă îngrijorează, serios. Pe ce tratament credeți că ar trebui să îl bag? :)))