Dacă aș fi avut un talent pe lumea asta, mi-ar fi plăcut tare mult să pot să cânt. Bine, eu de cântat, cânt. Dar ferească Dumnezeu să te plimbi pe lângă mine cu urechile pe afară fix în momentul ăla, e riscant.
Câteodată, îmi pun în mașină cele mai optimiste melodii din lumea asta și le zbier semafor de semafor. Cu geamurile închise, normal, dar fac un spectacol de leșini de râs. Sunt numa’ bună de dat pe youtube.
Altădată, în zilele de melancolie, ascult niște piese în așa hal de triste, de nu dau ochelarii de soare jos nici dacă sunt nori din ăia de uragan, că îmi curg lacrimile ca la o levănțică bleagă, și iar mă trezesc că văd alți șoferi holbându-se șocați la mine. Mi s-a mai întâmplat, da.
Că tot suntem la capitolul ăsta, vreau să îl anunț pe dom’profesor cu care am făcut școala de șoferi că uneori plec și cu a treia de pe loc, de zăpăceală. Mai țineți minte când mă chinuiam să plec cu a întâia? I’m a Pro now! :)))))
Da, deci așa fac când mă apuc de cântat. În rest, clasicele: în baie, prin bucătărie, prin grădină câte un pic. Pe scurt, prind curaj doar când nu mă vede sau aude nimeni. Cred că aș intra în pământ de rușine altfel.
Dar nu despre mine e vorba azi. Toate gândurile astea au pornit de la concurenții pe care îi văd la Vocea României, la care vă zic sincer că mă uit cu gura căscată, copleșită de admirație pentru oamenii ăstia talentați și curajoși.
Trebuie să înțelegeți că ce se vede și se simte în culise nu e chiar la fel ca în fața televizorului. Stresul zilnic, furnicarul din platourile de filmare, emoțiile, presiunea constantă a timpului, nevoia absolută ca totul să iasă perfect, zilele și orele nenumărate petrecute departe de casă, sunt doar câteva elemente care îți pot da lumea și ficatul peste cap.
Sunt lucruri cu care noi, echipa, ne-am obișnuit, dar imaginați-vă că pici în mijlocul tornadei ăsteia și trebuie să te adaptezi și să nu te abați de la scopul inițial: acela de a demonstra că vocea ta este specială.
Și trebuie să faci asta încercând să nu mai tremuri de la emoții, ascultând indicațiile regizorului de platou și ale tuturor celorlalți din producție, sperând că nu o să te faci de râs, trecând peste publicul care are toată atenția ațintită asupra ta, rugându-te să se întoarcă măcar un scaun.
Probabil primii care îți atrag atenția sunt cei care vin din domenii fără pic de tangență cu domeniul artistic: corporatiști, patiseri, ospătari, mecanici auto, medici, polițiști, preoți.
Este fascinant cum muzica îi leagă pe toți oamenii ăștia despre care nu ai spune că au ceva în comun. De-a dreptul magic e când îi auzi cum cântă și îi vezi cum se transformă pe scenă în adevărați artiști.
Pe de altă parte, creează momente uimitoare cei care fac muzică de o viață, care trăiesc pentru asta și nu concep să renunțe în ciuda tuturor obstacolelor pe care le-au avut de întâmpinat.
Nu le e ușor, își dau sufletul pe scenă și așteaptă cu inima cât un purice decizia antrenorilor.
Poate e momentul care le va confirma că au făcut alegerea bună, și că sunt făcuți pentru viața pe scenă. Poate nu, și unii dintre ei vor îngropa visul ăsta în care au investit atât. Și, cu tot cu sufletul de artist la purtător, se vor angaja într-o corporație. Și peste ani, visul nu o să le dea pace. Și vor încerca iar…Poate.
Tot la Vocea României vin artiști care deja au primit de-a lungul timpului toate confirmările de care aveau nevoie, dar urcă pe scenă ca să testeze experiența. Se declară copleșiți. Vin cu momente puternice, primesc pentru a nu știu câta oară aplauzele din partea publicului în picioare.
Și deși sunt de atâta timp în televiziune, și nu-mi sunt deloc străine dedesubturile unui show de amploare, mă uit la ei și îmi dau seama pentru a mia oară că, de acasă, din fața televizorului, pare totul infinit mai ușor decât e cu adevărat când te afli fix în buricul acțiunii. Oamenii ăștia care își adună tot curajul ăla mare să urce pe o scenă plină de lumini, să se lase judecați sau aplaudați, admirați sau dimpotrivă…Oamenii ăștia…
Astăzi este despre ei. Diseară, îi vedeți de la 20:30 la Vocea României, pe Pro tv. Țineți-le pumnii!
1 Comments
Mihai Chetreanu
De ce nu mai ești în backstage la Vocea României, Irina? 😥