Când tu eşti tot ce-mi trebuie mie

Sunt o bomboană de femeie. Critică şi perfecţionistă. Ipohondră şi prăpăstioasă.
Azi veselă şi iubitoare, mâine melancolică sau ciufută de-a dreptul.
Cu reguli stricte si tabieturi. Uneori, cu idei fixe.

Nu-s chiar de luat, fie vorba între noi.
Şi totuşi, de atâta timp, el mă lasă să fac pe şefa. Şi mă face să râd tot timpul.
Şi îmi spune că-s frumoasă.Şi găteşte senzaţional.

Nu îmi zice aproape niciodată pe nume, pentru că foloseşte tot felul de porecle
drăgălaşe pe care nu le reproduc aici, că îmi e teamă să nu se prăpădească cineva de râs.

Când ne-am cunoscut, eu eram sceptică, el era golan. Mie mi-a trecut.
Lui nu, că a copilărit în Berceni.

Sunt foarte vulnerabilă când vine vorba de el, chiar dacă nu i-am recunoscut asta niciodată.
Asta pentru că nu îmi imaginam vreodată că doi oameni complet străini se pot potrivi în atatea feluri.

Nu mi-am proiectat niciodată sufletul pereche, şi nici nu am simţit vreo străfulgerare ca-n filme
când l-am văzut prima oară. Şi totuşi, el este.

Atât am avut de zis.