Asia Express continuă!

În curând, voi pleca de acasă pentru două luni, pentru că rolul meu de prezentatoare va continua și în Asia Express, așa că o să încep să scriu aici despre experiențele pe care le vom trăi cu toții, pe măsură ce se vor desfășura. Dar, ca în cazul fiecărei povești, să începem de la momentul zero.

Când producătorii m-au întrebat dacă vreau să merg în Asia Express, recunosc, m-am uitat un pic peste umăr, să văd dacă nu cumva vorbesc cu cineva din spatele meu.

Nu mă gândeam că după “Chefi la cuțite” va urma atât de repede un alt proiect.

Apoi, când mi-am dat seama că întrebarea îmi e direct adresată, mi s-au înmuiat genunchii.

Am plecat năucă după discuția asta, cu promisiunea că a doua zi dau un răspuns ferm.

În mașină, în prima intersecție, mi-au dat lacrimile. Nici nu știu de ce: de bucurie că mi se întâmplă mie sau de tristețe că plec două luni departe de copil, de soț și de toată familia.

Adevărul e că, în perioada asta înainte de plecare, mi-a fost cel mai greu: tot timpul am fost împărțită între astea două sentimente: entuziasmul de a porni într-o aventură ca nici o alta, și frica de a fi departe de ai mei atâta timp.

Fodorică mi-a dat curaj, și tot cu el am făcut planul de bătaie pentru perioada în care voi fi plecată.

Chiar și așa, după ce am spus “Da”, au urmat muuulte nopți de insomnii și gânduri.

Apoi, a venit momentul când am făcut cunoștință cu concurenții, și energia lor m-a copleșit: curajoși, puși pe glume, plini de entuziasm și gata să facă față oricărei provocări. Știam că ei vor duce tot greul competiției, așa că m-am scuturat de toate gândurile mele și mi-am concentrat toată atenția asupra lor.

La urma urmei, pentru asta sunt eu aici: să le fiu alături, să îi încurajez și să fiu atentă la nevoile lor.

Tot la întâlnirea asta am mai realizat ceva: neastâmpărul concurenților, sclipirea din ochii lor, emoția de început de drum, astea sunt lucrurile care te fac să îți dorești să iei și tu parte la aventură.

Era exact felul în care i se schimba mimica lui Fodorică atunci când vorbea de lucrurile pe care le-a trăit în “Asia Express” cu Sorin, și care parcă mă făcea să îmi fie ciudă că nu am trăit și eu asta.

Am asistat la un instructaj despre siguranța noastră în acest proiect, despre cum e bine să ne comportăm în țări cu o cultură diferită de a noastră, am schimbat sfaturi despre ce ar trebui să ne luăm în bagaje, am schimbat impresii despre felul în care am organizat familiile să se descurce în lipsa noastră și ne-am împărtășit unii altora temerile și gândurile în legătură cu plecarea asta.

Apropos de asta, noi am scos în casa Fodor artileria grea: am activat ambele bunici: atât pe mama lui Fodor, cât și pe mama mea, care a venit de la Buzău și va sta aici pe perioada cât eu sunt plecată. Ele se vor ocupa de Diana, o vor duce la școală, la pregătiri, în parc și la întâlniri cu prietenii. A fost nevoie de amândouă, pentru că mama-soacră încă nu s-a recuperat după o operație la picior.

Dresorul Lunei e și el în gardă, va face majoritatea lecțiilor cu ea la noi acasă.

Fodorică va fi ocupat și el cu filmările, dar seara, când ajunge acasă, va putea să mai dea câte o mână de ajutor.

Pe el nu am în grija cui să îl las, dar e băiat mare și se descurcă cumva.

Probabil, viața unui bărbat nu e chiar ușoară înconjurat de două bunici, o fetiță-copil și o fetiță-câine, dar sperăm să o scoată la capăt.

Totuși, prieteni, dacă îl găsiți pe Fodor pe străzi, umblând dezorientat cu o mușcată în ghiveci de plastic în brațe, băgați-l la voi în casă, dați-i un șpriț rece și spuneți-i să reziste.

Asia Express continuă, dar Țuca se întoarce!:))

Mai sunt doar câteva zile până la plecare, și am început să îmi fac bagajul: am haine pentru temperaturi de maximum 10 grade, dar și haine pentru 50 de grade. Pălării, eșarfe, trusa de make up, accesorii…toate sunt împrăștiate prin dormitor, trollerul stă cu gura căscată la mine și se întreabă dacă am cu adevărat de gând să înghesui toate bulendrele alea în el. Din când în când, mai pup copilul, soțul, mângâi câinele:

“-O să vorbim la telefon, mami? Mă suni când poți, da?”

“- Da, mami, te sun.”

“- Ți-ai luat baterie externă, da, Țuca?”

“-Da, mi-am luat, stai liniștit.”

“-Să mănânci mamă, că uite, și așa ești slabă.”

“-O să mănânc, mama, nu îți face griji.”

Gata, mai e puțin și plecăm. Am totul pregătit, sper că nu am uitat nimic.

Țineți-ne pumnii, anul ăsta concursul se va desfășura într-un context unic, iar provocările vor fi cu atât mai mari și concurenții au nevoie de toate gândurile bune și de toată energia frumoasă din partea voastră.