Cum să fii o soţie deosebită. Ahahahaha! :)))

Singură acasă: varianta Popești-Leordeni

Probabil, știți deja că Fodorică a acceptat o provocare cât casa și a plecat pentru un concurs exotic peste mări și țări.

Firesc, lumea mă tot întreabă cum o să îl aștept pe soțu’ acasă atunci când se întoarce din Asia: o să îi fac o petrecere-surpriză, o să îi gătesc numai bunătăți, o să îl țin în puf, ca pe un prințișor? 

Ei, bine, adevărul e că m-am hotărât să îi fac un program special, ca să nu aibă un șoc, și ca să fac trecerea mai ușoară de la ritmul de concurs la viața reală. 

Știți voi, ca la somnambuli, pe care nu e bine să îi trezești brusc.

PLANUL DE BĂTAIE

Așadar, cum vine de la aeroport și ajunge pe strada noastră, o să îl pun să negocieze mai întâi cu vecinii, să vadă cine îl cazează peste noapte.

Nu o să îl primească nimeni, așa că o să ajungă tot la poarta noastră.

Atunci, o să îi arunc o plasă de cumpărături în brațe și o să îi spun: “Nu mai avem pâine, cursa începe acum!”

Din instinct, probabil o să o ia la goană spre magazinul din capătul străzii. Nu o să aibă bani la el, așa că va trebui să facă dansul călușarilor, sau ceva asemănător, cu ritm din ăla drăcos. Nu de alta, dar el se și pricepe bine la dans.:)))

La schimb cu momentul artistic, o să primească pâinea, o să se întoarcă acasă și o să îl anunț că nu avem apă caldă, dar dacă vrea, se poate spăla la furtunul din grădină. 

Imaginați-vă ce față o să facă!

O să îi dau voie să își pună sacul de dormit pe terasă. Noaptea, când doarme, o să îl gâdil ușor pe față, pe mâini și pe tălpi cu puful de șters praful. Asta ca să țin locul vietăților nocturne care îl traversau în Filipine când făcea nănică.

Bun, până aici eu zic că am reprodus cu succes atmosfera de acolo. Mai puțin căldura înfiorătoare și umezeala, dar nu pot să fiu chiar perfectă.

Mai departe. O să vrea să se vadă cu prietenii. Când dă să iasă pe ușă, o să  îi iau cheile de la mașină, o să îi dau UN LEU și o să îi zic: “Descurcă-te cu ăștia!”

Când o să mă întrebe ce e în capul meu, o să mă fac că nu înțeleg limba. Probabil, o să îi răspund în păsărească, sau ceva de genul, și o să ridic din umeri.

Poate, dacă văd că se chinuie tare, o să îl întreb dacă îl duc eu undeva. O să îl iau cu mașina mea, și îl las, aleatoriu, undeva pe Brâncoveanu. El probabil va trebui să ajungă în Pipera. O să o ia pe jos.

Eu o să o iau înainte cu mașina și o să îl aștept la restaurant. 

O să ajungă primul și îi dau imunitate. Și un bol de orez. Poate și un pahar de vin bun.

Și, după aia, o să îl pup tare, tare!(asta sper că nu i se întâmplă în Asia:)))))

CONCLUZIE

Gata, programul de resoftare s-a încheiat! 

Râdem, glumim, dar tare dor îmi e de el! În zece ani, niciodată nu am fost atâta timp despărțiți și fără să vorbim. Nu e ușor nici măcar un pic!

Vă zic sincer, îmi lipsesc de mor ritualurile noastre de seară. După o zi în care băteam fiecare Bucureştiul în lung şi-n lat, ne puneam un pahar de vin şi vorbeam despre tot ce s-a întâmplat şi despre tot ce credeam noi că se va întâmpla.

În fiecare zi, râdeam cu lacrimi din te-miri-ce. Îmi lipseşte asta. Diana îmi spune într-una că se simte ciudat fără el. Nu pot să îi spun mare lucru, că şi eu simt la fel. Nu vreau să sune a tânguială, că o să spună toată lumea că nu e ca şi cum l-au luat cu arcanul şi a plecat la război, dar pentru noi e pur şi simplu prea departe.

E clar că sună a stereotip, dar când chiar ţi-ai găsit jumătatea, nu e simplu să te obişnuieşti fără.

Când o să se întoarcă acasă, nu mă mai interesează dacă îşi aruncă şosetele în locuri nepotrivite, dacă vorbeşte urât când e la volan, dacă…orice. Uite, nu o să îl mai cert pentru nimic! V-am zis că sunt o nevastă fantastică! :)))

Să îi țineți pumnii, rogu-vă!