Interviu cu amintiri

Am dat un interviu pentru revista “Femeia”, care mi-a trezit multe amintiri frumoase. Las pe blog doar câteva întrebări și răspunsuri, restul le descoperiți în varianta printată.😊

“1. Irina, ai nume de împărăteasă bizantină. Ți-a purtat noroc?

Numele a fost ales de nașa mea, așa era tradiția la noi. Cu toate astea, în majoritatea timpului nu am fost strigată pe nume, am avut parte de multe porecle, alinturi sau diminutive ale numelui meu.

Azi, Răzvan mă strigă “Țuca”, prietenii din gașcă îmi spun “Mâță”, iar colegii de serviciu, “Fodorica”, sau “Iri”, sau “Irinuca”. Dar m-am născut sub o stea norocoasă, asta fără dubiu. Am avut parte în viață numai de oameni buni și asta e mare lucru. Nici nu știu cum să mulțumesc  pentru lucrul ăsta și să fie de ajuns. Ursitoarea mea a avut o zi inspirată când am venit eu pe lume.

2. Cum a fost copilăria ta și unde ți-ai petrecut-o?

Majoritatea vacanțelor școlare le petreceam fie la deal, la bunica din partea tatălui, în satul Pietraru, din comuna Cozieni, fie mai la șes, la bunica din partea mamei, în comuna Brădeanu.

Am avut o copilărie ca în poveștile lui Ion Creangă: cu genunchi zdreliți, cu ulițe pline de copii, cu ogradă plină de animale, cu bălăceli prin te miri ce pârâiașe, cu gustul ăla bun de mâncare făcută de bunici, de mătuși sau de mama. Am fost un copil fericit, curios și energic.

3. Școala, ți-a plăcut? Ai avut obiecte preferate, pasiuni extrașcolare?

Am avut dintotdeauna o curiozitate nativă care m-a ajutat mult în școală. Voiam să știu, așa că unele lucruri le “prindeam din zbor”, cum se zice. Am fost un elev cu ușoare accente de “toceală”, dar, cu toate astea, nu unul de zece pe linie. Eram bună la activitățile fizice și am fost la vocea întâi în corul școlii până la 14 ani. Cel mai mult mi-a plăcut totuși limba română, asta pentru că de mică am fost pasionată de povești și am avut talent la scris. A fost o materie la care niciodată nu am simțit că mi-e greu.

4. Cum a fost căderea în lume, adică venirea la București?

A durut un pic. Până să vin la facultate, mai fusesem în București doar de două ori, habar nu aveam cu ce se mănâncă. Stăteam în camera de cămin cu încă patru fete, nu știam niciodată pe ce parte a metroului trebuie să cobor și habar nu aveam ce este aia o “magistrală”. Banii de buzunar trebuia să îi muncesc, dormeam puțin și mâncam toate lucrurile greșite. În sesiuni, consumam cafea cât pentru un batalion și noțiunea de “echilibru” era departe de ritmul în care trăiam viața atunci. Însă fost o perioadă de maturizare rapidă, care mi-a fost de mare ajutor mai târziu.

5. În București ți-ai găsit iubirea. A fost dragoste la prima vedere?

Dacă este să mulțumesc în primul rând unui oraș veșnic aglomerat și agitat, pentru asta aș face-o: că în marea de oameni l-am găsit pe el.”